Pentru ca suntem inconjurati de neprevazut, cautam disperati certitudini. Nu putem trai fara ceva palpabil, ceva ce putem tine in maini si pe care sa il numim al nostru, care sa ne asigure ca stapanim ceva. Nu stapanim nimic. Putem prelungi viata unor lucruri, reparandu-le. Putem avea grija de oamenii de langa noi, pentru a-i avea mai multa vreme alaturi. Dar nu ne putem bate cu timpul, cu legile naturii, care iau si dau inapoi pentru a stabili propriul lor echilibru, neclar pentru noi de nenumarate ori.
Nimic nu este al nostru chiar daca poate ne poarta numele.
Cand am mers prin Catedrala Sf Paul, m-am gandit: Toti cei ce-au ajutat pentru a fi construita, au pierit si sunt ingropati de secole. Numele le sunt imprimate pe pietrele pe care calci, pe pereti, intregul loc pare sa fie locuit de fantome. Dar nu. Locul este de fapt linistit, nimic care sa te inspaimante. Doar amintiri cat poti cuprinde cu ochii. Pentru ca asta suntem si avem de fapt: amintiri. Si este un noroc daca putem reusi sa ramanem macar atat.
M-am mai gandit in timp ce ma plimbam pe acolo, cati oameni inaintea mea, s-au rugat pentru siguranta lor, a celor dragi, a lucrurilor pe care le credeau ale lor. M-am gandit cator li s-au ascultat astfel de rugaciuni . M-am gandit cati s-au suparat si au dat vina pe divinitate pentru ce le-a fost luat. M-am intrebat cati dintre ei au inteles ca nu e nimeni de vina pentru tot ce piere. Apoi m-am gandit, eu de cate ori m-am infuriat pentru ceea ce a parut a-mi fi luat, pentru ceea ce mi-am dorit si poate nu s-a intamplat. Am avut mult de numarat acolo. Si as minti daca as spune ca numarul la care am ajuns este ultimul. Sunt sigura ca voi mai avea parte de intrebari fara raspuns, care sa ma infurie. La fel ca toti altii. Ne dorim atat de mult sa fim asigurati ca va fi bine, ca masina nu se va strica, ca vom fi sanatosi, ca vom avea cu ce plati facturile, ca suntem iubiti, ca nu va cadea casa peste noi, ca vom fi fericiti. Insa pentru toate acestea nu exista decat necunoscut. Singura datorie pe care o avem fata de lume, este sa intelegem ca nimic nu e pentru totdeauna dar sa incercam totusi sa lasam ceva in urma. "Against all odds". La fel ca oamenii care au muncit pentru a cladi acel loc care abunda de istorie, de povesti.
Nu am inteles niciodata de ce m-au fascinat astfel castelele, catedralele, Pana acum.
Ma emotioneaza povestile care au reusit sa razbata in timp. Dovada clara ca desi nimic nu este sigur, desi nu detinem nimic in sensul propriu, ceea ce construim, desenam, scriem, poate ramane decenii dupa noi, altora.
