Dumnezeu
m-a aruncat intr-un trup
pe care nu se vede
trecutul
dar in care toate timpurile posibile se amesteca .
Traversez trecerea, ascultand marea,
Al carei sunet mi s-a impregnat in celulele nervoase,
Ating bordura trotuarului si-mi amintesc de chei, pe care le
caut tulburata
Pana ce le ating cu buricele degetelor si ma linistesc.
Ma strecor printre straini, usor,
Nu vreau sa perturb nimic.
Nu ma grabesc spre urmatoarea intersectie, nu ma grabesc
acasa
Viitorul meu nu e pe acest drum.
In tigara pe care mi-o aprind dimineata,
Se ascund dileme, incertitudini,
A caror rezolvare o gasesc in rotocoalele de fum,
Inainte ca ele sa piara, disipate, in aerul cald,
Al camerei mici, albastre,
In care imi duc veacul.
Acolo mi-e viitorul,
Acolo imi sunt deciziile.
Intinsa pe spate, nu simt raceala pamantului
Ci a propriei mele goliciuni.
In cerul limpede nu vad calmul ori pacea
Ci apasarea viitoarelor alegeri.
Soarele imi arde pielea
Precum incercarea de
a fi un om mai bun,
Imi biciuie sufletul.
Curand ajung la umbra
si trecutul o sa-mi poarte fierbinteala pielii
pan’ la suflet.
Ma va mistui incet,
Pana va da de gol
Si va ajunge scrum.
La mine luptele se dau,
Cu portile inchise
Iar mortii dispar misterios,
Dumnezeu mi-a dat un trup
Ce ramane intact
Si-a asezat in el un suflet zbarcit.