Orase in antiteza: Part I

  Stii cum este Iasiul?Nu? Hai sa ti-l descriu.

  Pentru inceput, trebuie sa stii, ca nu seamana nicidecum cu Bucurestiul. Bucurestiul are acel je ne sais quoi al sau. Bucurestiul e ca un fel de New York al romanilor. Bucurestiul este o scena imensa, o rampa de lansare sau de cadere in dizgratie, Bucurestiul duce in spate visele marete ale tuturor celor care nu au ajuns inca acolo, implinirile celor care au calcat pe taramul sau, dar si dezamagirile celor carora le-a fost distrus drumul pana in Vechiul Mic Paris. Bucurestiul e un batran intr-un corp mereu tanar. Obosit, suparat, dar blestemat sa aiba mereu energie sa infaptuiasca minuni in care doar tinerii mai cred, caci acestia din urma isi lasa sufletele sa dea viata orasului si oriunde mergi, pe oricare strada calci, simti miros de tinerete. 

Dar eu spuneam ca-ti voi descrie Iasul. Insa, cum sa descrii Iasul daca nu prin antagonism?  Caci Iasul este complet opus Vechiului Mic Paris. Si vei afla asta din cele ce urmeaza, pentru ca am de gand sa ma focusez pe linistea in care innoata acest orasel, care candva a impartit titlul de “capitala” cu draga noastra metropola.

  Nu ai nevoie de mult timp pentru a face cunostinta cu un oras. De aceea, cred, ca 6 luni sunt mai mult decat suficiente  pentru a-i cunoaste toate dedesupturile, care au in comun, un singur lucru : LINISTEA. Liniste neobisnuita pe strazi, liniste in localuri, ce-ti sileste gandurile sa zburde dintr-un colt al creierului in altul, pentru putina “miscare”, liniste bisericeasca in campusuri studentesti a caror locatari nu par a-si dori sa deranjeze aceasta ordine nefireasca,caci au fost amutiti de insasi linistea in care isi duc viata de pe o zi pe alta.

   In Iasi meditezi, iei decizii importante in timp ce  NU te grabesti sa prinzi autobuzul sau tramvaiul ce trebuie sa te duca in capatul celalalt de oras, pentru ca oricum strazile nu-ti vor tulbura niciodata sirul gandurilor .De aceea, Iasul nu apartine tinerilor,  nu este de nestavilit. Iasul nu doreste aventura, caci a avut parte de ea, demult.Iasul este pentru cei ce-si analizeaza viata si si-o pun in ordine. Iasul este banca pe care te asezi ca sa-ti bei cafeaua in timp ce privesti relaxat trecatorii. Iasul nu este pentru cei ce cauta, insa acelora le gaseste mereu drumuri  care sa-i duca spre ceea ce au ei nevoie.

Writing heals....but I don't have a wound. So why do I write?

  Sper ca peste 10 ani,pe vremea asta, cand ma voi uita in urma, sa ma gandesc la faptul ca acest an l-am petrecut analizandu-ma pe mine in raport nu doar cu dorintele mele ci si cu alegerile pe care le-am facut. Nu vreau sa irosesc timpul pe care il am. Dar, la fel ca intreaga mea existenta, sunt o suma de contradictii. Nu vreau sa imi irosesc timpul, dar o fac. De multe ori.

  Unii mi-ar spune ca sunt inconstienta, altii rebela. Eu nu stiu. Vreau sa incetez sa ma mai includ intr-o categorie care in mod clar, nu a fost creata pentru mine. Ma plimbam in dimineata aceasta la ora 5, pe strazile Iasului. Nu era frig, nu era nici primavara, in ciuda tuturor prognozelor meteo care anunta de cateva zile incoace, venirea ei.Dar era bine. Mie imi era bine. Si ma gandeam la A.  Afara picura, cu intreruperi si atunci mi-am amintit de o replica dintr-un film: I’m not finished. Imi rasuna zgomotos in cap, asa de tare, incat sunt sigura ca daca cineva ar fi pus  un microfon gandurilor mele, ferestrele cladirilor s-ar fi cutremurat. 
   Nu am terminat, orice as fi inceput cu el, caci nu am un nume care sa defineasca scurta legatura dintre noi.Stiu ca unele lucruri raman neincheiate si nu e de datoria noastra sa incercam sa le finalizam. Dar nu simt ca acesta este unul din acele lucruri. Pentru ca nu este prima data cand ma suprind plimbandu-ma pe strazile pustii, la ore nepotrivite, fara sa imi pese ca asa ceva nu este normal.Nu era, pentru mine, cel putin,pana acum. Adevarul este ca, prin plimbarile acestea de dupa miezul noptii, imi creez o punte catre el. N-am fost o rebela in adevaratul sens al cuvantului niciodata. El da. Nu el imi povestea  ca isi lua haina si o zbughea pe strazi cand I se nazarea? Nu el imi povestea ca plimbarile acestea ii linisteau mintea si sufletul prin care I se perindau zbuciumate ganduri si emotii?Nu el imi dadea mereu de inteles ca e un razvratit? Nu el incerca mereu sa-si ascunda povestile, cu toate ca nu se rusina cu ele? Nu eu am vazut ca are sufletul salbaticit precum jumatate din al meu?  Ba da.  Si uneori sufletele salbaticite au nevoie sa-si gaseasca un corespondent, fie si pentru putin timp. Eu aveam nevoie de el si poate si el avea nevoie de mine in momentul cand vietile ni s-au intersectat. Aveam amandoi nevoie sa stim ca suntem in regula asa cum suntem: nestapaniti. Nu am inteles niciodata cum si daca el a iubit . Imi amintesc si probabil ca nu voi uita niciodata ce mi-a spus:” Dragostea este un act egoist. Mereu am crezut asta.” A spus aceste vorbe cu un fel de dispret si totodata resemnare pentru faptul ca a realizat ca este posibil ca si el sa fi fost unul  dintre oamenii care au iubit. As vrea sa cred ca eu iubesc diferit. Dar m-as insela. Daca am iubit ceva din el, am iubit pentru un motiv. Toti iubim pentru un motiv. Iar acest lucru ne transforma iubirea intr-un act egoist, asa cum a spus el. Un act indreptat spre a satisface atat ego-ul celuilalt cat si al nostru.  Dar nu vreau sa imi irosesc timpul gandindu-ma cat de egoista e dragostea pe care i-am purtat-o sau nu. Vreau sa mi-l irosesc, marturisind ca l-am iubit. Pentru o jumatate de secunda, pentru o ora, pentru o zi, pentru o saptamana, nu stiu. Dar l-am iubit. Pentru ca m-am oglindit in el. Pentru ca m-am simtit ocrotita. Pentru ca mi-a lasat amintire cuvinte . Emotiile pier cand nu mai  sunt alimentate. Ceea ce credem ca retraim, sunt franturi amestecate cu imaginatia noastra, ce mereu ne va juca feste. Dar cuvintele, acelea sunt reale. Cuvintele pe care mi le-a spus cu buzele , cu ochii, cu mainile, imi raman intiparite pe piele si in minte.