"Come on, come on, put your hands into the fire" part I

  A trecut mult de cand m-am gandit ultima data la cum sunt si ce imi place.
  Acum sunt in punctul in care simt o nevoie aproape dureroasa de a vorbi despre asta, de a-mi limpezi mintea, de a aranja piesele de puzzle.

   Lumea ma poate descrie cum vrea, prietenii, familia .Dar nici unul dintre ei nu poate sa spuna cu exactitate ce om sunt.
  Eu stiu. Poate nu sunt intotdeauna sigura, poate am indoieli, dar stiu, undeva intr-un colt ascuns din inima mea, stiu ce sunt.

   Sunt o flacara . De cand am inceput sa fac pasi pe acest pamant, am fost o flacara . Am cautat mereu sa fiu aprinsa cand eram pe cale sa ma sting. Sunt letargica cand incep sa nu mai ard, sunt trista si probabil multora dintre prieteni le par ciudata. Din acest motiv caut oameni care sunt si ei flacari la randul lor, de aceea ma fascineaza neobisnuitul, aventura . De aceea le caut cu indarjire . De aceea ma incapatanez sa nu traiesc ca altii. Nu pot accepta sa fiu mai putin, sa ma temperez cand doar asa ma simt vie. Mi s-a spus o  data ca e gresit . Ca ar trebui sa gasesc alt mod de viata.Ca ar trebui sa ma relaxez Eu cred ca sa ii spui asta unui om care trebuie sa se consume ca sa se simta in viata, asta este gresit. Ne alegem profesiile, ne alegem familiile, ne alegem unde sa ne facem case, alegem sa avem ambitie in loc sa ne plangem de mila, alegem sa fim mai intelegatori cu cei din jurul nostru, alegem sa avem mintea deschisa, dar nu putem alege natura de care sa apartinem. Nu putem alege cum sa simtim.

Trouble is a friend

Suntem marunti. Traim inconjurati de paduri, mari, copaci, a caror imensitate nu o vedem. Pana si casele ni le construim mari iar noi tot mai presus de toate acestea ne credem. Nu suntem.  Aroganti si ignorani, ne-am ridicat singuri pe un piedestal care nu exista. Traim cu impresia ca stim ce e viata si cum trebuie traita. Adevarul este ca nu avem nicio idee. Doar pentru ca fiecare ne gasim cate o metoda sa supravietuim, nu inseamna ca stim care este cea mai buna cale de a trai.

  Ne jucam unul cu sufletul celuilalt penru ca de fapt ne e frica ca vocea care ne vorbeste cateodata despre cat de mici suntem si cat de repede putem sa disparem de pe fata pamantului, ar putea avea dreptate.  Asa ca luam vietile unora in mainile noastre si ne distragem atentia prin joaca. Ii lasam si pe ei sa faca acelasi lucru la randul lor. E un schimb, corect, pana la urma, nu?  Dar nu e. Pentru ca sfarsim prin a ne face rau . Nu uneori  ci intotdeauna.  SI nu prea ne invatam minte, pentru ca asa cum am spus, suntem aroganti si ignoranti.

  De putine ori intrebam "De ce?"  ca sa intelegem cum am ajuns in punctul in care ne-am blocat. De cele mai mult ori, aruncam vina pe oricine altcineva inafara de noi. As putea sa o tin asa pentru mult timp, pentru ca vreau sa ma tin departe de a recunoate adevarul.  Si anume ca sunt marunta, ca am ignorat asta multa vreme, ca am multe de invatat, ca nu e vina lui ca am lasat garda jos si am permis sa ne jucam unul cu sufletul celuilalt . Eu port vina pentru ceea ce am lasat sa arda . Aroganta, nu am spus? Am uitat ca trebuie sa imi amintesc ca ceea ce arde se face cenusa, intr-un final. M-am asteptat sa ma bucur de caldura si lumina flacarilor, fara sa pierd nimic.

 Inca nu sunt asa de inteleapta pe cat as vrea sa fiu. Un intelept stie ca trebuie sa existe un echilibru, ca trebuie sa pierzi undeva ca sa castigi ceva . Ghidata de aroganta si ignoranta, nu voi merge prea departe. Dar daca voi incepe sa intreb "de ce?" mai des...s-ar putea sa am o sansa .