Ce nu-mi doresc

N-as vrea sa traiesc intr-o lume utopica. Pentru nimic in lume. Imi plac lucrurile asa cum sunt. Imi port povestile in spate, nu cu mandrie, nici cu greutate, ci cu demnitate. Sunt ceea ce sunt, datorita lor, nu din cauza lor.

Toti avem povesti. Unele mai interesante decat altele. Drame sau nu, ne apartin. Ne construiesc, piesa cu piesa.  Noi suntem cei care pozitioneaza aceste piese si de aceea depinde de noi cum arata viitorul nostru dupa furtuna prin care am trecut si care ne-a lasat in viata. Ne-a lasat in viata….Acesta este unul din lucrurile pe care le trecem cu vederea de cele mai multe ori, pentru ca suntem niste fiinte asa de nerecunoscatoare! Da, suntem si ne transmitem asta unul altuia ca pe o mostenire ce nu se vrea pierduta nicicum. Oare simplul fapt ca sunt aici si scriu aceste randuri nu inseamna nimic?

Nu-mi doresc utopia. Nu-mi doresc sa nu mi se intample nimic. Nu-mi doresc sa nu ma mai prinda nicio furtuna in mrejele ei.  Pentru ca daca nu traiesc nimic, atunci sunt ca si moarta. Iar a fi moarta nu se numara printre dorintele mele.

"Who are you when no one's watching?"

Cateodata am subita senzatie ca nu apartin acestui corp, ca sunt doar o prizoniera in el, ca lumea mea nu e reala. Nu, nu cred ca mi-am pierdut mintile. Caci de-ar fi fost asa, nu as scrie acum aceste randuri. Sau poate nebunia nu afecteaza cuvintele, nici mintea care le da nastere si nici mainile care le aseaza cu grija acum. Poate nebunia se ascunde in sufletul acesta al meu.  Poate nebunia am avut-o dintotdeauna. Poate de aceea mi-am simtit mereu sufletul salbatic, gata sa se smulga din stransoarea vietii mele, destinatie la care parca nu mai ajung.  Poate de aceea acum, ma privesc din afara si nu ma recunosc. Nebunia sufletului meu nu-si gaseste locul in corpul acesta mult prea omenesc pentru a suporta aceasta boala si atatea vieti, caci sufletul meu adaposteste atatia oameni! 

Inca cred.

24 octombrie 2010

Sunt altfel in fiecare zi, chiar daca ei nu vad .

Ma regasesc zi de zi altfel. Cu ceva nou adaugat la fiinta mea.Cu o intrebare noua nascocita de mintea mea.  O intrebare buna, as putea spune.Dar obositoare.Ma obliga sa gasesc un raspuns.Pentru ca de raspunsul acela depinde viata mea viitoare.Nu mi-o pot continua nestiind ce-i cu mine.Pot insa, sa mi-o continui nestiind ce va fi cu lumea din jur,dar mi-e imposibil sa fac asta cu mine.

[ Acesta e unul din lucrurile care fac parte din mine si care desigur nu s-a schimbat.]

Povestea 3: Ma simt jupuita.

Ma gandeam astazi la tine. Ma intrebam ce faci. Daca esti bine, daca ai mintea odihnita, caci stiu ca multe lucruri te pot framanta. M-am intrebat,desigur si daca iti aduci aminte de mine. Din cand in cand. Ce-am fost pentru tine, umbra de om?
Ti-am spus odata, ca atunci cand decizi sa mergi inainte, nu iti mai amintesti de cele rele, decat uneori. De-o vreme incoace, ma indoiesc de acele vorbe ale mele.Eu nu-mi amintesc de tine doar uneori. Ci in fiecare zi.
As spune ca am mers inainte, ca mi-am construit o viata aici. Dar cum e acest lucru posibil, cand tu ai fost si continui sa fii in gandurile mele de fiecare zi?
Mi-e dor sa vorbesc cu tine. Dar ce-am putea vorbi noi acum?
Cum pot doi oameni sa se instraineze intr-atat?Mi se intampla sa ma uimeasca atat de mult acest lucru, incat ajung sa-mi pun la indoiala memoria. Cat de reale au fost acele zile? Cum pot doi oameni sa nu-si mai vorbeasca, sa nu-si mai impartaseasca nimic?
Este ceva ce nu stiu sau de care nu-mi dau seama?Ceva ce doar tu stii si mi-ai ascuns?Uite, de asta mi-e teama. Mi-e teama ca nu am fost nimic pentru tine si tocmai asta imi ascunzi.Si poate, din acest motiv ai fugit.Ce teama mi-e ca acesta-i adevarul!
Mi-e dor de tine, dar cum poate sa-mi fie dor de o umbra de om?Atat ai ramas.
Te-am atins in treacat, te-ai uitat la mine si apoi ai plecat, nici eu nu stiu unde.Ti-a ramas doar umbra, pe care am incercat s-o urmez, pentru a putea ajunge la tine, dar in zadar. Tu ai stiut ce-am vrut sau ai dedus. Si asa cum ti-ai scindat sufletul, te-ai rupt de propria umbra pentru ca eu sa nu mai ajung la tine. Ce multe rupi din tine!Nu te doare sau nu mai simti?
Eu simt.


[ianuarie 2013-Noul an a venit cu aceste ganduri.

Povestea 1

(.....)Erai,intr-adevar langa mine, dar adevarat este si faptul ca o parte din tine era altundeva.Un loc pe care doar tu il stiai. Un loc, care a pus asa mult stapanire pe tine, incat s-a starnit o furtuna in sufletul tau.  Am simtit furia din tine, chiar daca ai ascuns-o bine. Am simtit ca vrei sa pleci, chiar daca nu ai spus. Cat am stat asa amandoi? Nu-mi dau seama, nu pot aproxima. N-am mai masurat timpul in acele clipe, ci doar tensiunea care se crease..Ar fi trebuit sa spun ceva? Sa fac ceva? Nu stiu. Nu cred ca as schimba nimic, pentru ca,intr-un fel, stiu ca si daca as intoarce timpul si as zice sau as face ceva, nu mi-ai spune. Pentru ca din clipa in care te-ai inchis in tine, nu mi-ai mai vorbit cu adevarat. Ce te macina? Ce nu puteai spune? Nu am nicio idee. Stiu doar ca ai rupt tacerea care se asternuse in acea camera, intrebandu-ma simplu: “Mai poti sa dormi?”, pentru ca inainte sa apuc sa spun ceva, tu sa adaugi: “Eu nu mai pot”. Asta am facut noi in tot acest timp? Am dormit? Am visat? De ce m-ai intrebat asta?  Ai plecat val vartej si m-ai lasat sa ma gandesc. Doar ca nu puteam gandi. Sincer iti spun acum. Nu ma puteam gandi la nimic. Se petrecusera prea multe in prea putin timp.

[probabil septembrie sau octombrie 2012]

O casa virtuala

Daca acesta e locul secret in care traiesc, atunci hotarasc sa-mi astern tot sufletul in aceasta "casa" virtuala, colorata. Am descoperit ca e prea goala si am realizat ca eu traiesc in aceasta "casa" goala. Asa ca, decid sa o mobilez cu povestile pe care le-am ascuns. In fond, nu asta inseamna un camin?Locul unde iti adapostesti cu grija si binele si raul...din tine.

Lumea din tine

Mintea ti-e inundata de idei,

Iar ochii de trecut,

Vocea de intelegere disimulata,

Mainile,incarcate cu tandrete

Si sufletul de dragoste ingropata.

Eu stau si te privesc

ca pe un film,

Caci mi-e peste poate

Sa fac altceva.

Ai in suflet,capcane,

E un labirint acolo

In care m-as putea pierde

sau muri.

Te urmaresc cu atentie,

Si dintr-o data hotarasc,

Sa ma aventurez.

Drumul spre sufletul tau,

Pare lin,

“ciudat”imi spun,

Credeam ca va fi anevoios.

Pieptul tau bate usor,

Mintea si ochii ti se odihnesc,

Au ajuns la mal.

Dar iata ca valul, se intoarce

Si te inghite iar.

Mintea ti se zbate,

Ochii striga dupa ajutor.

Eu raman neputincioasa

Si te simt tot mai rece.

Pielea mi se zvarcoleste de frig,

Dar tu nu simti nimic

E o furtuna in tine,

Care izbeste tot ce gaseste in cale,

Iar acum, vrea sa iasa afara,

Spre mine.

Dar tu tresari,

Si-o incui in tine.

As crede ca m-ai salvat.

Dar brusc tu ma intrebi daca mai dorm

Si simt ca ametesc.

Nu mai stiu ce-i real

Nu mai stiu ce sa cred.

Mi-e mintea invaluita cu intrebari

Si pielea-nfrigurata.

21 august 2012

Intruder

Oamenii nu-ti spun

Ca distrugerea vine imediat

Dupa ce el isi soarbe cafeaua

In timp ce tu te uiti la televizor.

Nimeni nu-ti spune ca distrugerea te lasa intreg

Pe dinafara.

Te astepti,

Sa ti se rupa pielea de dor,

Sa-ti piara glasul

De la atatea strigate amutite,

Sa-ti iasa inima afara

Si sa plece fara tine.

Dar nu.

 Toate raman la locul lor.

Distrugerea devine un intrus intre noi.

Tu-ti termini cafeaua si trantesti usa in urma ta,

Eu raman cu intrusul

Si nu inteleg de ce ma simt ca intr-un triunghi amoros

In care unica vinovata sunt eu.

.

Un alter ego al meu striga de ceva timp sa postez niste poezii de prin vara. Ce pot sa fac? E-al meu si vrea sa-i dau glas la fel ca celorlalte. Prinde glas, draga, prinde glas!

Valul

Ai fost valul

Sub care am cazut,

Pentru ca stii, eu nu am invatat sa inot.

Cred ca m-am innecat,o secunda,

Dar nu pentru ca eram neputincioasa,

Ci pentru ca acolo,

Sub greutatea valului,

M-am linistit.

Nu ti-am spus ca am un tumult in mine,

La fel ca tine?

Nu stii ca o data cu prima gura de aer luata,

Am simtit ca ma sufoc?

Sub val mi-era bine, sub val puteam respira

Sub val eram linistita.

Acum mi-e pielea asa uscata,

Si n-o mai pot scalda sub tine,

Mi se zbate iar sufletul, zi de zi, necontenit,

Si doar tu esti leacul.

Cine a decis ca eu sa nu traiesc sub val,

Cine a decis ca tu nu esti unul?!

Minciuni!!!