Writing heals....but I don't have a wound. So why do I write?

  Sper ca peste 10 ani,pe vremea asta, cand ma voi uita in urma, sa ma gandesc la faptul ca acest an l-am petrecut analizandu-ma pe mine in raport nu doar cu dorintele mele ci si cu alegerile pe care le-am facut. Nu vreau sa irosesc timpul pe care il am. Dar, la fel ca intreaga mea existenta, sunt o suma de contradictii. Nu vreau sa imi irosesc timpul, dar o fac. De multe ori.

  Unii mi-ar spune ca sunt inconstienta, altii rebela. Eu nu stiu. Vreau sa incetez sa ma mai includ intr-o categorie care in mod clar, nu a fost creata pentru mine. Ma plimbam in dimineata aceasta la ora 5, pe strazile Iasului. Nu era frig, nu era nici primavara, in ciuda tuturor prognozelor meteo care anunta de cateva zile incoace, venirea ei.Dar era bine. Mie imi era bine. Si ma gandeam la A.  Afara picura, cu intreruperi si atunci mi-am amintit de o replica dintr-un film: I’m not finished. Imi rasuna zgomotos in cap, asa de tare, incat sunt sigura ca daca cineva ar fi pus  un microfon gandurilor mele, ferestrele cladirilor s-ar fi cutremurat. 
   Nu am terminat, orice as fi inceput cu el, caci nu am un nume care sa defineasca scurta legatura dintre noi.Stiu ca unele lucruri raman neincheiate si nu e de datoria noastra sa incercam sa le finalizam. Dar nu simt ca acesta este unul din acele lucruri. Pentru ca nu este prima data cand ma suprind plimbandu-ma pe strazile pustii, la ore nepotrivite, fara sa imi pese ca asa ceva nu este normal.Nu era, pentru mine, cel putin,pana acum. Adevarul este ca, prin plimbarile acestea de dupa miezul noptii, imi creez o punte catre el. N-am fost o rebela in adevaratul sens al cuvantului niciodata. El da. Nu el imi povestea  ca isi lua haina si o zbughea pe strazi cand I se nazarea? Nu el imi povestea ca plimbarile acestea ii linisteau mintea si sufletul prin care I se perindau zbuciumate ganduri si emotii?Nu el imi dadea mereu de inteles ca e un razvratit? Nu el incerca mereu sa-si ascunda povestile, cu toate ca nu se rusina cu ele? Nu eu am vazut ca are sufletul salbaticit precum jumatate din al meu?  Ba da.  Si uneori sufletele salbaticite au nevoie sa-si gaseasca un corespondent, fie si pentru putin timp. Eu aveam nevoie de el si poate si el avea nevoie de mine in momentul cand vietile ni s-au intersectat. Aveam amandoi nevoie sa stim ca suntem in regula asa cum suntem: nestapaniti. Nu am inteles niciodata cum si daca el a iubit . Imi amintesc si probabil ca nu voi uita niciodata ce mi-a spus:” Dragostea este un act egoist. Mereu am crezut asta.” A spus aceste vorbe cu un fel de dispret si totodata resemnare pentru faptul ca a realizat ca este posibil ca si el sa fi fost unul  dintre oamenii care au iubit. As vrea sa cred ca eu iubesc diferit. Dar m-as insela. Daca am iubit ceva din el, am iubit pentru un motiv. Toti iubim pentru un motiv. Iar acest lucru ne transforma iubirea intr-un act egoist, asa cum a spus el. Un act indreptat spre a satisface atat ego-ul celuilalt cat si al nostru.  Dar nu vreau sa imi irosesc timpul gandindu-ma cat de egoista e dragostea pe care i-am purtat-o sau nu. Vreau sa mi-l irosesc, marturisind ca l-am iubit. Pentru o jumatate de secunda, pentru o ora, pentru o zi, pentru o saptamana, nu stiu. Dar l-am iubit. Pentru ca m-am oglindit in el. Pentru ca m-am simtit ocrotita. Pentru ca mi-a lasat amintire cuvinte . Emotiile pier cand nu mai  sunt alimentate. Ceea ce credem ca retraim, sunt franturi amestecate cu imaginatia noastra, ce mereu ne va juca feste. Dar cuvintele, acelea sunt reale. Cuvintele pe care mi le-a spus cu buzele , cu ochii, cu mainile, imi raman intiparite pe piele si in minte.