Ce usor cad oamenii pe panta monotoniei, a rataciriii. Ce
usor ne pierdem identitatea fara sa ii simtim lipsa. Ce usor cautam vinovati in
exterior pentru aceasta infrangere a
sinelui.
Ma trezesc in mijlocul vietii mele si nu mi se pare ca-mi
apartine. Din nefercire, Cineva m-a inzestrat cu o prea mare constiinta, incat
nu ma pot minti. Cel putin, nu la nesfarsit. Traiesc, complet lucida, cu gandul
la minciuna pe care fie mi-am zis-o si tot eu am refuzat a o mai crede, ori cu
gandul la una pe care as putea-o inventa. Vocile, ah Vocile, care nu-mi permit
toate acestea….intervin mereu. Am sentimentul
ca ma rostogolesc precum un bulgare de zapada, in valea deciziilor care ar
trebui sa-mi zideasca viata, nu sa mi-o darime. Caci, constat ca nu fac decat
sa distrug tot ce am construit sau mi-a
fost construit. As vrea sa stiu ca aceasta sabotare mi-am facut-o inconstient,
dar asta e imposibil. Constiinta nu ma lasa sa fiu inconstienta. Ea imi da voie
sa fiu distrata, sa fiu copilaroasa, sa ma supar pe oameni si pe mine, pentru
ca mai apoi tot ea sa ma mustre si sa-mi aminteasca de consecintele faptelor
mele. Sunt propriul meu sfatuitor si totodata dusman. O combinatie letala de
incredere in propria persoana, care isi duce existenta dintr-o extrema in alta.
Text scris sub influenta http://www.youtube.com/watch?v=-sGnHijNxjc. I blame M. for this addiction :).
No comments:
Post a Comment