Toamna.Noiembrie. 20+1

Stai!

Am pierdut tramvaiul 7.

Alerg dupa el

Si brusc ma opresc.

Eu nu stiu sa alerg.

Eu nu sunt rapida.

Niciodata n-am fost.

Asa ca nu mai arunc nicio privire

Spre el.

Ce e plecat e bun plecat.

Oare cand e urmatorul?

Peste un sfert de ora?

Cand trece timpul?

Am prostul obicei

Sa gandesc si sa intreb …

Prea multe.

Ce e de capul meu?

Eu n-am aflat.

Vantul suiera

Dar nu ma deranjeaza catusi de putin.

Imi inchid ochii: Cand se face iar gol, acolo-n suflet?

Ii deschid: Ca sa vezi, a trecut sfertul de ora.

Ma imbulzesc doi vlajgani,

Rad in hohote si se inghiontesc,

In timp ce urca inaintea mea.

Ce neghiobi.

Astazi ma irita tot.

Compostez biletul si ma arunc pe primul scaun.

Mi-e frig.

Noiembrie e trista.

Devin iar contemplativa.

Nicio grija, ma trezesc

Usile zgomotoase ale tramvaiului.

Cobor aparent grabita.

Am uitat unde trebuia sa ajung.

In stanga mea,  o Ea foarte dichisita

gesticuleaza nervoasa, spre un El 

Foarte pasiv.Se cearta.

In dreapta mea,

O bunicuta moderna

Discuta cu nepotul

Despre avioane.

Cat contrast!

“Oare eu cum voi fi la batranete?”

Ma gandesc ce-ar spune tata,

Cu zambetul lui ironic:

“Mai putin tanara.”

Chicotesc usor. Ma indrept spre bulevard.

Mi-am amintit unde trebuie sa fiu.

In jur pluteste o miasma dulce,

De unde sa fie oare?

Sa cumpar bomboane? Sau prajituri?

Tata mi-ar spune ca “tot dulciuri sunt, ce conteaza?”

Are dreptate. Voi cumpara si una si alta;

Azi nu vreau nici un fel de compromis.

Azi nu am chef de tevatura.

Azi ma pregatesc pentru maine.

Ce mult mi place apusul,

Arata aproape magic langa palat.

Cred ca mai raman aici,

Sa vad cum dispare

Si arunca cerul in bezna.

Cateva minute si curand vom spune

Ca e noapte déjà.

Cateva ore

Si curand ma vor imbraca cei 21 de ani

Impletiti ca ADN-ul.

“Oare cand trece timpul?”

-Cand uiti de el.