Libertăţi

 Nu fac parte din vreo elita. Niciodata nu am facut.

Parintii mei nu au fost vreun cuplu de intelectuali. Au facut parte din clasa de mijloc, oameni care s-au straduit sa ofere mai mult decat au avut ei. Si-au focusat mult atentia pe educatia mea si a surorii mele, pentru ca au stiut,cumva, ca premisele pentru un viitor nesigur, sunt exact lipsa educatiei. Asa ca am fost incurajate sa urmam studii superioare dupa terminarea liceului. Nimic gresit in asta. Inca nu consider ca planul lor nu a fost bine pus la punct. Ce cred insa,  ca au subestimat ei, este nivelul de auto-educare la care am ajuns atat eu cat si sora mea. Ni s-a repetat in atatea randuri sa citim, sa ne documentam, sa gandim logic in ce priveste lumea care ne inconjoara, sa nu ne mintim pe noi insine, incat am constatat intr-o zi ca educatia data de scoala nu este suficienta, ca nu avem cat trebuie din scoala vietii si ca trebuie sa acumulam informatii si experiente, privind si acest aspect, care ne defineste ca oameni, pana la urma.

  Ma intreb uneori daca parintii mei realizeaza ca este un paradox felul in care m-au crescut: sa continui sa studiez, sa invat sa practic o meserie de pe urma careia sa imi castig existenta, sa fiu aspra cu mine daca gresesc si sa nu ma mint de dragul de a trai mai linistita, sa "nu-mi pierd timpul cu altele"( considerate mai putin importante decat invatatul), sa pun la indoiala ce aud si vad dar in acelasi timp sa nu ii pun la indoiala si pe ei, care nu mi-au spus un lucru esential: Orice educatie este la fel de importanta. Ai nevoie de toate ca sa reusesti. Inteleg acum asta. Si este in regula daca mama si tata nu au putut sau nu au stiut sa imi explice. Faptul ca mi-am luat libertatea de a-i pune si pe ei sub lupa ratiunii pe care m-au invatat chiar ei s-o folosesc, nu gasesc a fi vreun act de tradare, chiar daca ei,  este posibil sa fi vazut astfel, aceasta libertate de gandire. In timp, mi-ar placea sa realizeze cat de utila a fost aceasta lupa in devenirea mea si a surorii mele, sa vada ca si-au atins scopul. In final, avem mai mult decat ei.   Ai nevoie sa inveti sa faci ceva, din care sa traiesti, de preferat sa iti si placa ca sa nu iti blestemi zilele mai tarzu pentru alegerea facuta, ai nevoie de hobby-uri, de calatorii, de conversatii cu oameni de tot felul, de aventuri care uneori se vor termina dezastruos, cu tine plangand si primind o lectie de la univers ori din contra, cu tine implinit/a. Ai nevoie sa citesti ca sa intelegi oamenii pe care ii intalnesti .Si ca sa inveti sa privesti din mai multe unghiuri o situatie. Un om care isi cunoaste avantajele si dezavantajele stie UNDE sa piarda dar cel mai important stie ca TREBUIE sa piarda undeva ca sa castige. Succesul  adevarat este definit de toate tipurile de educatie care te-au croit pe tine asa cum esti astazi. Scoala, experienta de viata si auto-educarea. Impreuna constituie un propulsor catre succes. Dar ce este succesul, pana la urma?  Cei mai multi ar arata catre portofel si ar spune ca succesul e definit de greutatea sa . Altii de faima. Eu nu sunt de acord cu nici una dintre aceste ipoteze. Succesul cred ca este capacitatea de a fi tu insuti si a fi impacat si multumit cu cine esti, capacitatea de a intelege ca niciodata nu termini de invatat pentru ca totul este in continua miscare si evolueaza iar lumea in sine, este un loc prea complex pentru a fi restrans la cativa ani de studiu, fie el profesional sau personal. Succesul inseamna sa lasi o amintire draga oricui din cei cu care interactionezi. Aroganta merge mana-n mana cu ignoranta si nu este nimic altceva decat o cale falsa catre succes.