N-as vrea
sa traiesc intr-o lume utopica. Pentru nimic in lume. Imi plac lucrurile asa
cum sunt. Imi port povestile in spate, nu cu mandrie, nici cu greutate, ci cu
demnitate. Sunt ceea ce sunt, datorita lor, nu din cauza lor.
Toti avem
povesti. Unele mai interesante decat altele. Drame sau nu, ne apartin. Ne
construiesc, piesa cu piesa. Noi suntem
cei care pozitioneaza aceste piese si de aceea depinde de noi cum arata
viitorul nostru dupa furtuna prin care am trecut si care ne-a lasat in viata.
Ne-a lasat in viata….Acesta este unul din lucrurile pe care le trecem cu
vederea de cele mai multe ori, pentru ca suntem niste fiinte asa de
nerecunoscatoare! Da, suntem si ne transmitem asta unul altuia ca pe o
mostenire ce nu se vrea pierduta nicicum. Oare simplul fapt ca sunt aici si
scriu aceste randuri nu inseamna nimic?
Nu-mi
doresc utopia. Nu-mi doresc sa nu mi se intample nimic. Nu-mi doresc sa nu ma
mai prinda nicio furtuna in mrejele ei.
Pentru ca daca nu traiesc nimic, atunci sunt ca si moarta. Iar a fi
moarta nu se numara printre dorintele mele.
No comments:
Post a Comment