Cliseu sentimental

Mi-e dor de o iubire cum nu cred ca am avut vreodata. Cum poate sa-ti lipseasca ceva ce nu ai avut vreodata?  Cum poti simti atat de acut golul a ceva ce nu te-a umplut niciodata? Nu e un paradox?  Ma insel eu oare? Vorbesc in dodii? Zau ca nu mai stiu . Viata e ciudata. Stim asta cu totii. Si el o stie.

Dar asa ciudata, are farmecul sau. De fapt, e un pleonasm intreaga propozitie. Caci tot ce este ciudat are un farmec aparte.  Ca el. …. Ma trezesc vorbind despre el, ca si cum el e ceva ce face parte din mine…sau a facut. Nu e adevarat. Nu mi-a apartinut, nu i-am apartinut. Ce am avut? Ceva ciudat. E singurul cuvant care-mi rasare in minte cand amintesc de….mine si de el. 

Poate de aceea mi-e dor de o iubire cum n-am trait nicicand. Pentru ca am crezut in clipele in care m-am uitat la el, ca asta este ceea ce traiesc. Dragoste. Nebuna. Nesfarsita. Apasatoare. Stupida.  Iar cand m-am trezit, mi-am dat seama ca amarnic ma inselasem, ca sunt la fel de seaca ca atunci cand drumurile ni s-au intersectat, ca el este o umbra  de om in timp ce eu sunt construita din bucati de oameni. Iar el nu vede. Sincer, nu e nimic in neregula cu a fi orb. Din contra, consider ca e o binecuvantare uneori, caci te forteaza sa traiesti prin alte simturi. Sa “vezi”, sa simti…altfel.  Dar acest tip de orbire este diferit fata de cel spiritual. Cu sufletul orb,  poti pasi langa ceilalti semeni ai tai si poti jura cu mana pe inima ca esti la fel ca ei. Pentru ca nu simti ca ar fi ceva  bolnav in tine.Pentru ca iti spui ca atata timp cat mergi, vezi, auzi, respiri, esti bine.  Dar nu e acesta adevarul. Cu sufletul orb, innoti intr-o mare goala. Esti singur.  Asta am simtit langa el: singuratate. Si  nu a mea. Ci a lui. Eram acolo, eram cu el, ma vedea, ma vedea prea bine chiar, dar era singur. Caci sufletul lui nu le vedea pe ale mele. Am atatia oameni in mine, oameni, suflete, care nu se mai dispretuiesc, nu se mai indeparteaza unul de altul.  S-au acceptat in sfarsit, imi sunt prieteni, imi sunt familie, imi sunt totul. Am o intreaga lume in interior.  Vad si simt tot ceea ce imi este dat.  El nu.  El are sufletul orb si nu stie. Nu poti vindeca pe cineva care nici nu stie ca e bolnav si nici nu vrea vreun leac. 

Cred ca dragostea se simte in suflet.  De aceea, mai cred, ca sufletele noastre trebuie sa vada. Cat se poate de clar. Trebuie sa vada ca sa poata simti. El nu a vazut nimic in mine. Iar eu nu pot iubi un om in preajma caruia m-am simtit singura, pentru ca asta era tot ce poseda el: singuratate.  Nu pot iubi un om care nu-si doreste sa ma “vada”  in niciun fel posibil.

Asa ca da, mi-e dor sa iubesc. Sa am pe cine. Sa nu ma mai insel. Sa fiu vazuta si simtita.