Sunt o multitudine de lucruri pe care nu le
stiu inca. Si multe temeri nevindecate.
Am o multime de roluri pe care nu am apucat sa le joc. Sunt incompleta.
Oamenii
pleaca din viata ta. Nu toti, dar un
numar considerabil, de care esti constient abia cand singuratatea te infioara.
De aceea trebuie mereu sa cunosti oameni. Sa incerci sa-I tii langa tine. Sa nu
te limitezi. Sa fii precaut. In caz ca unul pleaca, un altul sa-I ia locul. E
un sfat minunat, dar intru-catva egoist si greu de aplicat pentru unii, caci
sunt oameni ce nu pot fi inlocuiti. Dar da, acesta-i farmecul si anume ca poti
descoperi cat de diversi sunt oamenii.
Nu stiu cum
sunt eu. Incerc sa nu ma mai intreb si sa merg ghidata de un instinct in care
am avut incredere intotdeauna si care nu m-a inselat niciodata. Uneori, am senzatia
ca pot fi oricum, alteori ca ma incadrez intr-un anume numar de tipare.
Adevarul nu-l poate spune nimeni caci daca nu stiu eu din ce aluat am fost “framantata”
cum poate altcineva sa isI dea seama?
Fac multe lucruri de care mi-e teama,doar ca sa scap de teama. Nu stiu
daca functioneaza ceea ce fac, pentru ca mereu mi-e teama. Dar si cu el mi-a fost
teama, El cel cu miros de padure si privire de otel. Mi-a fost teama de sfarsit, teama de golul
ce-l va lasa. Teama de putina insemnatate pe care o aveam pentru sufletul lui
innecat. Dar in ciuda temerilor, sfarsitul a venit, golul s-a facut simtit dupa
ultima noastra atingere., iar ceea ce am insemnat pentru umbra aceasta de om,
nu mai conteaza acum, pentru ca nu-mi pare rau de nimic din ceea ce s-a
intamplat. Ceea ce vreau sa subliniez e ca indifferent de aceste temeri care nu
dispar niciodata, ceea ce-mi aduce lupta cu ele, sunt bucurii. Paradoxal sau nu,
sunt fericita chiar daca mi-e frica. Asa ca, oamenii ce vor sa plece, au cale
libera. Probabil si eu am avut-o de multe ori, fara sa bag de seama. De ce sa
fortez pe cineva sa ramana unde nu isi mai doreste sa fie? Suntem liberi. Desigur, mereu imi va fi teama ca cei ramasi
langa mine, ma vor parasi in orice clipa. Probabil tuturor ne este teama de
acest lucru. In aceasta privinta, sunt un cliseu. Toti suntem, intr-un anume
moment din viata. Nu pot trai fara oameni. Nu pot trai fara sa iubesc. Asa ca indifferent cine si unde va
pleca, eu nu voi ramane singura. Fiecare
are locul sau in sufletul meu. Am senzatia ca este nelimitat. Pentru cei
plecati, pentru cei ramasi, pentru cei nou veniti si pentru cei ce vor veni.
No comments:
Post a Comment