Dialog cu M.

Ascult Cloud Atlas Sextet. E din coloana sonora a filmului Cloud Atlas. Daca nu l-ai vazut, sa il scoti sa il urmaresti cat mai repede cu putinta. Este un film minunat. Unul dintre cele mai bune filme din ultimii ani. 

Ascultand melodia, ma gandesc la ideea filmului: “Toti suntem conectati intre noi”. Si asa e. Familia, educatia, sunt doar o parte, o mica parte chiar, din ceea ce suntem noi. Suntem definiti si ne definim prin intalnirile cu alti oameni. Iti dai seama ce putere avem? De a schimba unul altuia viata prin simpla noastra prezenta? Te-ai gandit vreodata la asta? Mi se pare fascinant, acum gandindu-ma.

Cand eram mica, mi se parea interesant cum mama cunostea atat de multi oameni, oameni pe care ii intalnise cand fusese mai tanara si cu care pastrase legatura, oameni cu care inca mai avea cate ceva in comun.  Mereu am privit acest lucru cu admiratie: sa cunosti oameni noi si sa-I pastrezi langa tine(pe cei care vor sa fie pastrati, evident) si prin ei, sa-ti faci o viata, un trecut.  Sa-ti faci o viata….Propozitia asta ma sperie si ma incanta totodata. Pe tine nu? Sa-ti faci o viata…..inseamna sa accepti ca trebuie sa te descurci singur si ca esti singur si trebuie tot singur sa incepi sa te inconjuri de oameni. Nu e usor. Oamenii, de fapt, noi, cei  tineri, cand terminam liceul, traim cu totii un cliseu. Visam si abia asteptam sa “ne facem o viata”.  Dar cum spuneam, nu este asa usor cum pare. Probabil stii si  tu asta,acum. 

Inca ma mai incearca uneori sentimentul pe care il aveam cand am venit aici, de debusolare. Faptul ca lucrurile luasera o alta intorsatura fata de cea la care ma asteptasem, faptul ca nu puteam accepta ca asta va fi viata mea acum….Simteam ca nimic nu-mi apartine, ca lucrurile trebuie sa fie altfel. Dar, era in capul meu, nu? Viata mea este asa cum este. Mi-o voi petrece in Iasi, in Bucuresti, in Anglia, in afara  Europei si unde o mai fi. Cateodata, nu mai e la latitudinea noastra ce se intampla cu noi. Si probabil, asta ne infurie pe cei mai multi dintre noi, nu doar pe mine.  Vrem ca lucrurile sa fie intr-un anume fel, acela pe care l-am planuit. Dar iata, ca nu se poate.  Nu inttodeauna. Si ironia face , ca in ciuda planurilor noastre rasturnate, viata noastra sa ramana a noastra, chiar daca noi nu o mai acceptam, si o renegam.  Dar sentimentul dispare  sau cel putin, ma straduiesc sa-l fac sa dispara, caci nu pot trai intr-o vesnica  parere de rau.