Ma gandeam astazi la tine. Ma intrebam ce faci. Daca esti bine, daca ai mintea odihnita, caci stiu ca multe lucruri te pot framanta. M-am intrebat,desigur si daca iti aduci aminte de mine. Din cand in cand. Ce-am fost pentru tine, umbra de om?
Ti-am spus odata, ca atunci cand decizi sa mergi inainte, nu iti mai amintesti de cele rele, decat uneori. De-o vreme incoace, ma indoiesc de acele vorbe ale mele.Eu nu-mi amintesc de tine doar uneori. Ci in fiecare zi.
As spune ca am mers inainte, ca mi-am construit o viata aici. Dar cum e acest lucru posibil, cand tu ai fost si continui sa fii in gandurile mele de fiecare zi?
Mi-e dor sa vorbesc cu tine. Dar ce-am putea vorbi noi acum?
Cum pot doi oameni sa se instraineze intr-atat?Mi se intampla sa ma uimeasca atat de mult acest lucru, incat ajung sa-mi pun la indoiala memoria. Cat de reale au fost acele zile? Cum pot doi oameni sa nu-si mai vorbeasca, sa nu-si mai impartaseasca nimic?
Este ceva ce nu stiu sau de care nu-mi dau seama?Ceva ce doar tu stii si mi-ai ascuns?Uite, de asta mi-e teama. Mi-e teama ca nu am fost nimic pentru tine si tocmai asta imi ascunzi.Si poate, din acest motiv ai fugit.Ce teama mi-e ca acesta-i adevarul!
Mi-e dor de tine, dar cum poate sa-mi fie dor de o umbra de om?Atat ai ramas.
Te-am atins in treacat, te-ai uitat la mine si apoi ai plecat, nici eu nu stiu unde.Ti-a ramas doar umbra, pe care am incercat s-o urmez, pentru a putea ajunge la tine, dar in zadar. Tu ai stiut ce-am vrut sau ai dedus. Si asa cum ti-ai scindat sufletul, te-ai rupt de propria umbra pentru ca eu sa nu mai ajung la tine. Ce multe rupi din tine!Nu te doare sau nu mai simti?
Eu simt.
[ianuarie 2013-Noul an a venit cu aceste ganduri.
No comments:
Post a Comment