Cateodata
am subita senzatie ca nu apartin acestui corp, ca sunt doar o prizoniera in el,
ca lumea mea nu e reala. Nu, nu cred ca mi-am pierdut mintile. Caci de-ar fi
fost asa, nu as scrie acum aceste randuri. Sau poate nebunia nu afecteaza
cuvintele, nici mintea care le da nastere si nici mainile care le aseaza cu
grija acum. Poate nebunia se ascunde in sufletul acesta al meu. Poate nebunia am avut-o dintotdeauna. Poate de
aceea mi-am simtit mereu sufletul salbatic, gata sa se smulga din stransoarea vietii
mele, destinatie la care parca nu mai ajung. Poate de aceea acum, ma privesc din afara si
nu ma recunosc. Nebunia sufletului meu nu-si gaseste locul in corpul acesta
mult prea omenesc pentru a suporta aceasta boala si atatea vieti, caci sufletul
meu adaposteste atatia oameni!
No comments:
Post a Comment