Când îti aud numele,
Soldaţi se pregătesc de luptă.
Le zornăie armurile, în timp ce le îmbracă,
Şi săbiile murmură rugăciuni în teacă.
Când te aud,
E şi mai rău.
O armată întreagă
Fuge să-i răpună, pe duşmani,
Cu armele ridicate pân’ la cer,
Ţipând din toţi rărunchii.
Dar când te văd,
Cu ochii pironiţi pe chipul meu,
Nu mai am scăpare.
De pe cai neînfricaţi, galopând neobosiţi,
Soldaţii taie tot ce prind în cale,
Cu săbiile ascuţite şi privirea lor oţelită.
Cad mâini, cad inimi, smulse din trupuri
Căzute şi ele,
Capete nu cad niciodată,
E un război fără seamăn,
Cu un singur conducător,
Care-şi îndreaptă armatele una spre alta,
Nu pentru propria-i distracţie
Ci pentru propria-i linişte,
Care refuză să-si facă lăcaş, în sufletul meu.
No comments:
Post a Comment