Din D:\ stuff \ free time :)

Sunt un om al extremelor. Astazi pot sa scriu si sa exprim ce se petrece in mine. Maine s-ar putea sa nu mai fiu in stare, pentru ca deja simt ca o mare parte din mine vrea sa fie ancorata in acest prezent si deci nu ma pot intoarce sub nicio forma la un trecut care nu-mi mai apartine.Nu-l mai pot despica, nu mai este nicio fateta a lui pe care sa nu o fi vazut. Astazi pot vorbi despre asta, fara sa ma afecteze in vreun fel. Maine, poimaine  sau cine stie cand, nu voi mai putea. Voi fi prea bine inradacinata in prezentul meu si imi va fi teama sa mai rascolesc  lucruri ingropate. Cred ca, asa e felul meu de a merge mai departe. Pentru unii pare si uneori, a parut chiar si pentru mine, ca ma dezic de latura mea, care poate vorbi despre sentimente si le poate discerne pe fiecare in parte si poate sta sa se gandeasca la ce simte si de ce simte s.a.m.d. Dar nu ma dezic. Pur si simplu o las sa se odihneasca. Sa revina in forta mai tarziu.Cand va fi nevoie. Acum nu e. Acum e nevoie sa fiu aici. Acum. Asta e tot ce conteaza.Nu e usor.Dar nu e nici greu. E precum prima luna de primavara. Nici calda, nici rece. Dar intr-un fel,  e potrivita. Si o data cu trecerea lunilor,primavara e din ce in ce mai frumoasa si mai potrivita. Asa e prezentul meu. Asa simt acum .Trecutul pe care il las in urma, nu mai este mult legat de mine. Ceea ce il tine inca aici, mai exact cine, sunt eu.Pentru ca mereu mi-a fost greu sa renunt la lucruri care mi-au apartinut, indiferent ca mai aveam nevoie de ele sau nu. Simtul proprietatii a glasuit intotdeauna in mine. Dar in final, le-am dat drumul, asa cum voi face si cu acest trecut.